Sănătate

Tătaru: Se discută comasarea serviciilor de ambulanță pe două sau trei județe

O posibilă reorganizare a serviciilor de ambulanță din România este în prezent analizată la nivel central, iar cea mai vehiculată variantă ar fi comasarea structurilor existente în unități teritoriale care să cuprindă două sau trei județe.

Directorul Serviciului de Ambulanță Gorj, Tiberiu Tătaru, a explicat că, deși această schimbare ar putea aduce dispariția unor funcții de conducere, personalul medical nu va fi afectat.

„Cea mai vehiculată idee, în acest moment, este aceea a comasării mai multor servicii de ambulanță, două sau chiar trei într-o singură structură teritorială. Cu alte cuvinte, se discută despre desființarea structurilor actuale și înființarea unor servicii teritoriale de ambulanță care să cuprindă două sau trei județe. Chiar și în cazul în care această reorganizare s-ar implementa, nu vorbim despre disponibilizări în rândul personalului de intervenție, ci doar la nivel de conducere”, a declarat Tătaru.

Potrivit acestuia, ar putea dispărea funcții precum managerul sau directorul economic în județele care vor fi comasate, însă activitatea de bază, aceea de a salva vieți, nu va fi afectată.

„Toate aceste discuții legate de reorganizări nu afectează sub nicio formă salariații de rând, adică personalul medical, asistenții, ambulanțierii. Există doar o mică probabilitate de schimbări punctuale în structura de conducere. Este, deocamdată, doar un draft de lucru. Și noi am intrat în posesia lui, dar nimic nu este finalizat sau aprobat oficial. La ultima întâlnire de acum două săptămâni cu Ministerul Sănătății, nu ne-a furnizat informații concrete, ci doar asigurări că nu va fi disponibilizat niciun angajat din sistem”, a mai precizat directorul Ambulanței Gorj.

Vizualizări: 2

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: