Justiție

Șapte ani de închisoare pentru un bărbat din Bustuchin, prins beat la volan și cu permisul anulat

Judecătoria Târgu Cărbunești a pronunțat, marți, 26 august 2025, sentința în cazul unui bărbat din comuna Bustuchin, județul Gorj, care a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului.

Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchet, în noaptea de 21 spre 22 mai 2021, inculpatul a provocat un accident rutier pe DJ 675C, după ce a pierdut controlul unui autoturism Opel Corsa și a ieșit în decor. Testele efectuate ulterior au arătat că bărbatul avea o alcoolemie de 3,36 g ‰ la momentul șofatului, una dintre cele mai ridicate valori înregistrate în astfel de cauze.

Mai mult, ancheta a arătat că inculpatul avea permisul de conducere anulat încă din 2020, după condamnări anterioare pentru infracțiuni rutiere.

În timpul audierilor, acesta a recunoscut faptele și a spus că a consumat bere și coniac înainte de a se urca la volan.

 
Instanța l-a condamnat la: 1 an închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis; 1 an și 6 luni închisoare pentru conducerea sub influența alcoolului. 

Pedeapsa finală, contopită cu condamnările anterioare, este de 7 ani de închisoare cu executare, în regim de detenție.

De asemenea, i s-a interzis dreptul de a conduce orice autovehicul pe o perioadă de 5 ani după ispășirea pedepsei.

Bărbatul a fost obligat și la plata a 745 de lei cheltuieli judiciare către stat, iar apărătorul din oficiu va fi remunerat din fondurile Ministerului Justiției.

Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Vizualizări: 348

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: