Justiție

S-au bătut pentru alocația copilului

Judecătoria Târgu Jiu a emis un ordin de protecţie provizoriu pe o durată de trei luni împotriva unui bărbat acuzat de violenţă domestică, după ce acesta şi-ar fi agresat partenera în seara de 22 septembrie, în locuinţa familiei din satul Strâmba.

Potrivit instanţei, conflictul a pornit de la discuţii privind alocaţia minorului. „În fapt, reţine instanţa că pârâtul i-a proferat injurii, după care a tras-o de păr şi a doborât-o la pământ, lovind-o cu pumnii şi picioarele… şi proferându-i ameninţări cu moartea”, se arată în motivarea hotărârii.

Martora, mama victimei, a confirmat starea de tensiune, relatând că fiica ei a venit imediat după incident însoţită de socrul agresorului, care ar fi spus: „Cuscră, eu nu mă duc acasă”, declaraţie pe care instanţa a apreciat-o ca fiind relevantă pentru „o stare de temere resimţită nu doar de victimă, ci şi de socrul său”.

De asemenea, instanţa a reţinut că situaţia conflictuală durează de circa doi ani, iar minorul a asistat în trecut la episoade similare, intervenind pentru a-şi apăra mama.

Pârâtul a recunoscut parţial faptele, afirmând că el ar fi fost cel agresat şi că a lovit-o „involuntar cu palma în zona capului”. Totuşi, judecătorul a apreciat că probele – inclusiv mesaje transmise de agresor, precum „trebuia să-i rup dinţii din gură” – confirmă comportamentul violent.

Prin ordinul de protecţie emis, instanţa a dispus evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, reintegrarea victimei şi a minorului în casă, precum şi obligarea bărbatului să păstreze o distanţă de minimum 100 de metri faţă de aceştia, de domiciliul şi locul de muncă al victimei, dar şi de unitatea de învăţământ a copilului.

Judecătorul a avertizat pârâtul că încălcarea ordinului constituie infracţiune, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Hotărârea este executorie de drept şi poate fi atacată cu apel în termen de trei zile.

Vizualizări: 707

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: