Eveniment

Un cunoscut salvator montan a murit pe munte

Unul dintre cei mai apreciați salvatori montani din Vâlcea, cunoscut de prieteni și colegi drept Domnul Dudu, a pierdut lupta cu viața sâmbătă, după o tură scurtă prin Masivul Cozia.

Tragedia s-a petrecut pe drumul forestier din zona Mocirle, unde salvatorul a fost găsit căzut lângă autoturismul său. Deși prietenii și colegii săi au intervenit imediat și au încercat să-i acorde primul ajutor, iar la fața locului au sosit atât ambulanța, cât și un elicopter SMURD, eforturile au fost zadarnice. Cauza probabilă a decesului a fost un stop cardio-respirator.

Salvamont Vâlcea a transmis un mesaj plin de emoție și respect: „Cu profundă îndurerare și un enorm regret, anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, Domnul Dudu. Un om extraordinar, pasionat de munte, un adevărat cunoscător al zonelor montane și un prieten de nădejde. Prietenii și colegii au încercat să-l salveze, au intervenit ambulanța și elicopterul, dar, din păcate, nu a mai putut fi salvat. Condoleanțe sincere familiei!”

Tragedia a lăsat un gol imens în comunitatea montană și în inimile celor care l-au cunoscut și iubit pentru dedicarea și pasiunea cu care ajuta pe munte.

Vizualizări: 1,110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: