Administrație
Primăria municipiul Târgu Jiu se împrumută la bănci 100 de milioane de lei

Consiliul Local Târgu Jiu urmează să aprobe contractarea unui credit bancar, în valoare de 100 de milioane de lei, pe o perioadă de până la 15 ani. Banii, susține primăria, vor fi folosiți pentru prefinanțarea și cofinanțarea unor investiții publice de interes local, prevăzute în documentațiile atașate hotărârii adoptate.
Ședința de Consiliu Local unde va fi prezentat proiectul este programată pe 25 septembrie, când reprezentanții primăriei vor da mai multe explicații. La proiect este atașată o listă de obiective de investiții, undele dintre ele prezentate în presă ca fiind aproape gara, precum locuințele pentru tineri.
Pe toată durata împrumutului, municipalitatea este obligată să publice pe site-ul oficial informații referitoare la hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, valoarea creditului contractat, gradul de îndatorare al orașului și detalii despre serviciul datoriei publice, inclusiv perioadele de grație și rambursare.
Împrumutul vine într-un context în care administrația locală caută soluții pentru finanțarea unor proiecte majore, însă ridică și întrebări legate de gradul de îndatorare al municipiului și de modul în care vor fi gestionate resursele publice în următorii ani, precum și lista de investiții atașată.
Vizualizări: 1,014
Distribuie Trimite pe WhatsApp