Eveniment

Un șarpe veninos, la plimbare pe o alee din Rânca

Jandarmii montani din Rânca au intervenit la un apel care semnala prezența unui șarpe veninos. Cel care a sunat a declarat că este un șarpe în apropierea cabanei din zona centrală din Rânca.

Șarpele a fost semnalat într-o zonă publică, pe aleea din apropierea unei cabane, iar în urma intervenției jandarmilor montani a fost capturat și eliberat în mediul natural, într-o zonă îndepărtată de locuințe.

Urmare a vizionării imaginilor și a identificării speciei, a rezultat că este vipera comună, un șarpe veninos.

În situații similare, recomandăm cetățenilor să nu se apropie de reptile și să solicite sprijinul instituțiilor abilitate prin SNUAU 112.


Vizualizări: 12,632

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: