Sport

Rotaru, după meciul cu Spartak: „Să le dăm gratis un Aspenter suporterilor!”

Mihai Rotaru a vorbit imediat după meciul Universității Craiova cu Spartak Trnava, pierdut de olteni cu scorul de 4-3. Patronul „juveților” a glumit spunând că le va oferi suporterilor cadou o pastilă pentru inimă cu fiecare bilet vândut, pentru a face față evenimentelor neașteptate de pe teren.

Universitatea Craiova s-a calificat în play-off-ul Conference League, după ce a trecut de Spartak Trnava cu scorul de 6-4 la general. Oltenii au deschis scorul în Slovacia, dar s-au văzut întorși pe tabelă până la 4-1. Meciul a intrat în prelungiri, apoi oltenii s-au capacitat și au mai punctat de două ori pentru a se califica mai departe.

Mihai Rotaru, cunoscut pentru spiritul său de glumă, spune că le va oferi o pastilă de inimă cadou suporterilor olteni. Patronul echipei a trăit la intensitate meciul cu Spartak Trnava, care a adus calificarea echipei sale în play-off-ul UEFA Conference League.

„Cum a fost? Dacă aveți prieteni în industria farma, găsiți-ne și nouă unul să facem un parteneriat. Te rog frumos, azi, avem și brandul, avem tot, să dăm drumul la o campanie publicitară. Suporterii noștri au spus că, știți că noi punem la pachet (n.r. meciurile din cupele europene) cu un meci din campionat, și au zis că trebuie să le punem la pachet cu un Aspenter, să le dăm gratis.

(Cum v-ați simțit la scorul de 4-4 la general?) Nu vreți să știți. Dar după aceea lucrurile s-au echilibrat, iar în prelungiri chiar vorbeam între noi, ne uitam puțin pe ei, și am zis că eu cred că o să fie bine, căzuseră fizic. Într-adevăr au făcut o repriză de excepție”, a spus Mihai Rotaru, conform Fanatik.

Universitatea Craiova va juca împotriva celor de la Istanbul Basaksehir în ultima fază a preliminariilor de Conference League. Primul meci va avea loc în Turcia, pe 21 august, de la ora 20:00, urmând ca returul să fie programat o săptămână mai târziu pe Stadionul Ion Oblemenco, de la aceeași oră.

Vizualizări: 244

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: