Economie

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: „Fac tot ce ține de mine”


Ministrul Energiei a transmis un mesaj din fața instituțiilor europene, în timpul discuțiilor de la Bruxelles privind ajustarea calendarului de închidere a centralelor pe cărbune.

 Bogdan Ivan reamintește că în ultimii ani nu s-au făcut capacitățile de producere de energie pentru care au existat și există fonduri și mai sunt patru luni până la închiderea capacităților pe cărbune.

„România a decis acum 5 ani de zile cele mai agresive ținte de decarbonizare din toată Uniunea Europeană. A primit miliarde de euro pentru noi capacități de producție care sunt astăzi doar pe foaie. Am venit să pledez, cu argumente clare, de ce nu putem închide centralele pe cărbune”, a afirmat Bogdan Ivan.

Ministrul susține că în acest context este imposibil să fie închise unități strategice precum Complexul Energetic Oltenia, centrala de la Govora și cea de la Craiova, începând cu 31 decembrie 2025, așa cum România și-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Fac tot ce ține de mine, acum, în al 13-lea ceas, ca aceste centrale să nu fie închise la termenul stabilit”, a subliniat Ivan.

Vizualizări: 493

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: