Civic-media

Finanțare de 245.000 lei pentru a aduce știința și tehnologia mai aproape de copii și tineri. Care sunt proiectele!

Trei proiecte educaționale din Târgu Jiu au obținut finanțări totale de 245.000 de lei prin programul național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, susținut de Lidl România și coordonat local de Fundația Comunitară Vâlcea. Inițiativele, selectate în urma unui concurs de proiecte, vor fi implementate până în noiembrie 2025 și urmăresc să aducă știința, tehnologia și creativitatea mai aproape de copii și tineri.

Printre acestea se numără „HUB de orientare și radioorientare”, care promovează activitățile în aer liber prin cartarea unor zone și organizarea de ateliere și tabere tematice, „EDUnet Space”, ce va crea un spațiu multifuncțional dedicat educației STEM și artei digitale, și „Caravana Exploratorilor STEAM”, destinată preșcolarilor și elevilor din ciclul primar, cu stații tematice de inginerie, robotică, natură și energie regenerabilă.

Programul „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” se desfășoară în cinci orașe din țară și, în primele cinci ediții, a finanțat peste 158 de proiecte în 24 de comunități, cu investiții de peste 6 milioane de lei.

În urma concursului au fost selectate trei proiecte finaliste, care până în noiembrie 2025 vor pune în practică soluții variate pentru a răspunde provocărilor din educație din comunitatea locală:

●      Asociația Club Sportiv Palatul Copiilor Târgu Jiu îi va încuraja pe copiii, tinerii dar și adulții din Târgu Jiu să își petreacă timpul liber în natură, prin proiectul „HUB de orientare și radioorientare”. Proiectul își propune  cartarea a două zone și realizarea de poligoane cu posturi fixe de orientare și radioorientare, organizarea unor ateliere educative de înțelegere a hărților, reliefului, precum și a unei tabere de vară tematice.

●      Asociația Be Teen va stimula curiozitatea și creativitatea în rândul copiilor și tinerilor din Tg-Jiu și Gorj prin proiectul „EDUnet Space”. Ei și-au propus crearea unui spațiu multifuncțional dedicat învățării interactive și experimentale specifice educației STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă Digitală, Matematică). Tinerii vor putea participa la 10 ateliere de învățare experimentală și la 5 tururi ghidate în Târgu Jiu.

●      Asociația Edulifelong are în prim-plan copiii din grădiniță și școală primară pentru care vor să lanseze proiectul „Caravana Exploratorilor STEAM: Descoperă, Creează, Inovează!”. Acesta susține dezvoltarea abilităților STEM și încurajează creativitatea printr-o serie de stații tematice, de la Inginerie, Robotică și Simțuri, până la Minunile Naturii, Bucătărie și Energie Regenerabilă.

Selecția proiectelor a fost făcută de un juriu format din specialişti în domenii legate de temele Fondului și reprezentanți din comunitate. „E important să acționăm <<la firul ierbii>> în domeniile educație și educație pentru mediu. Fondul pentru un viitor mai bun în comunități a potențat dorința de schimbare și implicare a gorjenilor. Ne bucurăm foarte tare că putem să sprijinim activarea de soluții civice noi și relevante – centru multifuncțional, caravană STEM, sport și ateliere în aer liber - și că impactul lor e pe termen mediu și lung.”, a declarat Gabriela Solomon, director de programe - Fundația Comunitară Vâlcea.

Fundația Comunitară Vâlcea a debutat ca grup de inițiativă în 2018 şi s-a înființat în 2019, fiind parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 15 fundaţii comunitare. Fundația este o organizație apolitică și funcționează ca un liant în comunitate, reușind să conecteze fonduri, oameni și inițiative cu scopul de a impacta pozitiv mediul comunitar.

În cei 5 ani în care s-a dedicat dezvoltării comunitare a colaborat cu peste 100 de companii, fundații din România și din străinătate prin implementarea, monitorizarea și gestionarea a aproape 130 de inițiative civice, atât proprii, cât și în parteneriat cu organizații non-profit din Vâlcea și sudul țării. Aceste inițiative, care au cuprins o gamă largă de domenii - de la educație, cultură, sănătate, protecția mediului, la implicarea civică și dezvoltarea spațiilor comunitare - au primit finanțări totale de peste 2,7 milioane lei.

Vizualizări: 169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: