Economie
CE Oltenia a reluat livrările de cărbune către un mare datornic

Societatea de termoficare Colterm a anunțat că primul transport de cărbune de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) a ajuns la CET Sud. Compania vorbește despre „o reușită importantă”, după mai mulți ani în care a încercat să recâștige încrederea fostului furnizor.
Colterm subliniază că CEO livrează combustibil de calitate superioară, obținut printr-un proces modern de extracție și transport – cu benzi acoperite, concasare în clădiri și încărcare automată în vagoane. Societatea afirmă că nu a avut probleme în trecut cu livrările de la CE Oltenia.
Relația dintre cele două companii a fost afectată de datoriile istorice ale Colterm. În 2019, societatea timișoreană avea restanțe de 9 milioane de lei, plus penalități și cheltuieli de judecată de peste 5 milioane. În 2021, datoriile depășeau 10 milioane de lei, achitate doar parțial. CE Oltenia s-a înscris atunci la masa credală cu aproape 13 milioane de lei.
„Pentru semnarea noului contract, Colterm a trebuit să își recapete credibilitatea, mai ales în fața CE Oltenia. Livrările se fac în prezent doar cu plată în avans. Este un pas important pentru stabilitatea sistemului de termoficare din Timișoara și pentru siguranța timișorenilor”, a transmis compania.
Vizualizări: 120
Distribuie Trimite pe WhatsApp