Eveniment

Blocat cu mașina pe Transalpina

Un șofer a rămas blocat pe Transalpina în timp ce încerca să coboare pe un tronson închis din cauza ninsorii.

Circulația pe DN 67C (Transalpina) a fost restricționată joi dimineață pe sectorul de drum cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

DRDP Craiova a anunțat că decizia a fost luată în baza codului portocaliu de ninsori și viscol, pentru siguranța participanților la trafic.

Cu toate acestea, un șofer a încercat să coboare pe acest sector închis, surprins de ninsoarea care a făcut carosabilul impracticabil, însă s-a oprit la bariera pusă de angajații SDN Târgu-Jiu, fiind  nevoit să ceară ajutorul echipajelor de intervenție.

Potrivit IPJ Gorj, tronsonul vizat se întinde între kilometrii 34+800 și 59+800. Începând cu ora 09:00, circulația a fost închisă temporar, urmând să fie redeschisă doar când condițiile meteo vor permite reluarea traficului în siguranță.

În zonă acționează două utilaje multifuncționale pentru îndepărtarea zăpezii și menținerea drumului practicabil.


Vizualizări: 764

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: