Justiție

Bărbat prins de polițiști, după ce a furat bani dintr-o benzinărie din Gorj

Un bărbat din Lupeni, județul Hunedoara, a fost prins de polițiști după ce a sustras peste 800 de lei dintr-o benzinărie din orașul Bumbești -Jiu, județul Gorj.

  Incidentul a avut loc pe 21 septembrie, când polițiștii au fost alertați prin 112 de către un angajat al stației de carburanți.

Hoțul, un bărbat de 38 de ani, a intrat în incinta benzinăriei și a furat 250 de lei de pe tejghea și alte 564 de lei dintr-un sertar al biroului, profitând de neatenția personalului. Polițiștii s-au deplasat rapid la fața locului și, în urma verificărilor, au identificat bărbatul bănuit.

Acesta a recunoscut fapta, explicând că a comis furtul din lipsă de venituri. Prejudiciul a fost recuperat integral și restituit proprietarilor.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Vizualizări: 468

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: