Economie

Afaceri "second-hand" în pericol: Pentru noi asta este singura sursă de venit

 Afacerile "second-hand" sunt în pericol. Fie că vorbim de cei care dețin magazine în care comercializează haine, mobilă, anvelope sau tot felul de lucruri aduse de pe peste hotare, fie de cei care vând vechituri prin târguri, pentru toți această activitate înseamnă o sursă de venit.

Temerea comercianților de "second-hand" vine după ce ministrul Economiei a făcut la Gorj o vizită împreună cu ministrul Mediului și au descoperit munți de haine abandonate în zonele vulnerabile din Târgu-Jiu. Se dorește modificarea legislației în ceeace privește importul de "second-hand" care maschează cumva abducerea în țară a deșeurilor din străinătate.

Municipiul Târgu-Jiu este plin de magazine "second-hand" iar pentru cei care le dețin reprezintă o sursă de venit.

"Am văzut că guvernații ăștia se ia și de noi, cei care comercializăm haine second-hand. Este o afacere de familie și singura sursă de venit. Soțul meu le aduce din străinătate, avem toate avizele să funcționăm, dar se pare că vor să ne ia pâinea de la gură. Noi avem clienții noștri de ani de zile care cumpără de la noi și ați fi surprinși să aflați că nu sunt doar cei care nu au o situație financiară foarte bună și și oamenii cu bani, cu funcții care aleg să ia o haină de firmă la un preț de nimic. Nu știu ce au cu noi care avem magazine"second-hand", nici nu știu ce vor să schimbe la legislație și cât ni se va mai permite să importăm, dar cert este că ne ia pâinea de la gură. Asta facem de ani de zile și este singura noastră sursă de venit.", a povestit deținătoarea unui astfel de magazin.

Această măsură vizează și comercianții de haine second-hand din târguri care lasă în urma lor munți de gunoaie. Cel mai recent episod a fost la Tismana după târgul de Sfânta Marie.

"În fiecare an, la târgul anual vin și comercianții cu haine second-hand. O mare parte din marfa nevândută o ia înapoi, dar mai și lasă. Noi de-a lungul timpului i-am educat să spun așa, în sensul că le închiriem container și îi obligăm să le arunce acolo, să nu le lase pe camp. Anul aceasta am strâns 8 tone de haine second-hand. Din fericire au înțeles și le-au pus la containere să nu avem probleme cu Garda de Mediu.", a declarat primarul din Tismana, Narcis Remetea.

Vizualizări: 896

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: