Sport

Acuzații grave ale lui Rădoi după meciul Craiova – Dinamo

Mirel Rădoi, antrenorul Universității Craiova, a făcut iureș după remiza cu Dinamo București din etapa 11. Tehnicianul oltenilor a reacționat la finalul partidei de pe Stadionul Ion Oblemenco și a venit cu acuzații grave.

Universitatea Craiova a remizat cu Dinamo București. Samuel Teles și Juraj Badelj au punctat pentru echipa lui Mihai Rotaru. Golurile lui Dinamo au fost marcate de Musi și Alexandru Pop iar gruparea din Bănie a terminat meciul în 10 oameni după ce Nicușor Bancu a văzut cartonașul roșu în minutul 65. 

Mirel Rădoi a venit cu acuzații grave la finalul partidei și a spus că arbitrul a greșit când a decis să-l elimine doar pe jucătorul Craiovei.

„Până la cartonașul roșu n-am avut nicio emoție. Eu ca și al 4-lea arbitru am văzut faza de aproape. Dar cumva încerc să evit să discut, nu vreau să fiu suspendat. Pentru mine e o fază clară.

Primul care lovește cu piciorul în piept e Armstrong. În cel mai rău caz se elimină ambii jucători. Noi trebuie să acceptăm indiferent dacă avem dreptate sau nu. Au avut atitudine, determinare, spirit de echipă.

N-am ce să le reproșez. Dar din punctul meu de vedere cred că am scăpat o victorie în seara asta care nu putea fi pusă la îndoială. Cred că decizia de a da cartonaș roșu doar lui Nicușor Bancu e greșită.

Dacă ne uităm la lovitura lui Armstrong cu talpa în piept…Nu suntem nici proști, nici orbi. În cel mai rău caz meritau ambii cartonașul. Golul 2 ne-a surprins, am greșit poziționarea.

Asta încercam să le explic. Și eu am fost străin în altă țară. Nu poți tu Perica să vii aici pe Oblemenco să înjuri suporterii. Cine ești tu? Dacă săreau suporterii, ce mai făcea marele Perica?”, a declarat Mirel Rădoi, la PrimaSport.

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: